Home » Destinații calde iarna în Europa 2026-2027: calendar pe luni

Destinații calde iarna în Europa 2026-2027: calendar pe luni

12 destinații calde din Europa comparate pe date AEMET și OMM: maxime de 13-22°C în ianuarie, unde poți face baie, zboruri din România și cazări pe 3 prețuri.

de Dan
Publicat: Actualizat: 0 comentarii
Destinații calde iarna în Europa: promenadă pe malul mării într-o zi însorită de iarnă

Pe scurt: Iarna, cel mai cald în Europa e în Insulele Canare: sudul Tenerifei are în ianuarie maxime medii de 21,7°C, iar Gran Canaria 20,8°C, cu oceanul la 19-20°C, singurul loc unde baia în mare e realistă. Urmează Madeira (19°C) și Cipru (17-18°C). Malta, Sicilia, Creta și Algarve stau la 15-16°C ziua: bune de plimbat, nu de plajă. Spre Tenerife și Gran Canaria zbori direct din București.

Dacă vrei să scapi de frig fără să zbori în alt continent, ai de ales între două tipuri de iarnă. Una e cea din Canare, unde în ianuarie ai peste 20°C ziua și poți intra în apă. Cealaltă e iarna mediteraneană, cu 15-18°C la prânz, soare pe terase și seri de geacă, dar cu marea prea rece pentru înot.

Am pus cap la cap temperaturile oficiale pentru 12 destinații calde iarna în Europa, lună cu lună, din noiembrie până în martie. Cifrele vin de la serviciile meteo naționale, prin AEMET (Spania) și prin baza Organizației Meteorologice Mondiale (Portugalia, Cipru, Malta, Italia, Grecia, Franța), nu din estimări de pe site-uri de vacanță. Așa se vede o diferență pe care multe liste o ascund: Malta și Coasta de Azur sunt cu 5-9 grade mai reci decât Tenerife în aceeași zi de ianuarie.

Pentru fiecare destinație ai temperatura zilei și a nopții, apa mării, cum ajungi din România în sezonul 2026-2027, ce faci acolo și, pentru primele cinci, câte o cazare verificată pe trei niveluri de preț. Dacă știi deja luna în care pleci, sari direct la țări calde în noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie sau martie, unde intră și destinațiile tropicale.

Unde e cel mai cald în Europa iarna: clasamentul pe date oficiale

Tabelul e ordonat după temperatura maximă medie din ianuarie, luna cea mai rece aproape peste tot. Minima îți spune cum sunt serile și diminețile. Apa mării e orientativă, pentru mijlocul iernii.

Destinație (stația meteo)Max. ianuarieMin. ianuarieApa mării iarnaBaie în mare?Zbor din România
Tenerife (aeroport Sud)21,7°C15,2°C~19-20°CDa, pentru cine suportă apă răcoroasăDirect din București, ~5,5 h
Gran Canaria (aeroport)20,8°C15,0°C~19-20°CDa, la fel ca TenerifeDirect din București, ~5-6 h
Madeira (Funchal)19,1°C13,1°C~18°CRar, coasta e stâncoasăCu escală (de obicei Lisabona)
Cipru (Paphos / Larnaca)17,7 / 17,4°C9,4 / 8,0°C~17-18°CDoar cei căliți~2,5 h, verifică orarul de iarnă
Costa del Sol (Málaga / Almería)16,8 / 16,9°C7,4 / 8,3°C~15-16°CNuAlmería: direct din București, anunțat din 26 oct. 2026
Algarve (Faro)16,1°C7,7°C~15-16°CNuDe obicei cu escală
Sevilla (aeroport)16,0°C5,7°Cfără mareNu se aplicăDe obicei cu escală
Sicilia (Catania / Palermo)15,5 / 14,7°C5,4 / 8,9°C~15°CNu~2 h, verifică orarul de iarnă
Creta (Heraklion)15,3°C9,0°C~16°CNuIarna aproape doar cu escală, prin Atena
Malta (Luqa)15,2°C9,2°C~15-16°CNu~2,5 h, verifică orarul de iarnă
Sardinia (Cagliari)14,3°C5,5°C~14-15°CNuRar iarna, de obicei cu escală
Coasta de Azur (Nisa)12,9°C5,3°C~13-14°CNu~2,5 h, verifică orarul de iarnă
Maxime și minime medii lunare: AEMET, normale 1981-2010 (Spania); OMM, World Weather Information Service (celelalte). Apa mării: valori orientative de sezon, nu medii oficiale.

Trei lucruri ies din tabel. Canarele sunt într-o ligă separată: au iarna cu 4-6 grade mai caldă decât orice punct de pe coasta Mediteranei. Diferența dintre Malta, Sicilia, Creta și Algarve e mică, de un grad, deci acolo alegi după zboruri, prețuri și ce vrei să vezi, nu după termometru. Iar serile contează: la Sevilla și Catania minima coboară spre 5°C, pe când în Canare nu scade sub 15°C.

🌡️ Cum am citit datele: am folosit maxima medie a lunii, adică temperatura tipică de la prânz, și minima medie, cea de dimineața devreme. Pentru Spania, datele sunt normalele AEMET pe 1981-2010, de la stațiile aeroporturilor. Pentru restul, am luat normalele publicate de serviciile meteo naționale în baza OMM; unele serii sunt mai vechi (Malta, Faro și Funchal au 1961-1990), iar iernile recente au fost ceva mai calde. În ianuarie 2026, media suprafeței Mediteranei a fost de 17,05°C, a patra cea mai caldă din ultimii 33 de ani, după buletinul Mercator Ocean. Nu am inclus destinații pe care nu le-am putut verifica cu o stație oficială.

Calendar: unde e cald în noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie și martie

Iarna nu e la fel în fiecare lună. Noiembrie și martie sunt încă (sau deja) plăcute în aproape toată lista, iar ianuarie și februarie separă clar Canarele de rest. Valorile sunt maximele medii ale zilei.

DestinațieNoi.Dec.Ian.Feb.Mar.
Tenerife (sud)24,822,821,722,023,1
Gran Canaria24,222,220,821,222,3
Madeira (Funchal)22,020,019,119,119,5
Cipru (Paphos)23,119,617,717,619,5
Almería20,517,916,917,619,6
Málaga20,117,516,817,719,6
Algarve (Faro)19,416,716,116,718,4
Sevilla20,216,616,018,121,9
Sicilia (Catania)20,116,515,516,118,0
Creta (Heraklion)20,017,015,315,516,7
Malta20,116,715,215,516,7
Sardinia (Cagliari)18,315,414,314,816,5
Nisa16,313,812,913,414,9
Maxime medii lunare, °C. Surse: AEMET și OMM (vezi secțiunea de surse).

Unde este cald în noiembrie în Europa

În noiembrie, Canarele au încă 24-25°C, iar Cipru trece de 23°C la Paphos și Larnaca. E luna în care prinzi ultimele zile bune de baie în estul Mediteranei, în Cipru. Malta, Sicilia, Creta, Málaga și Sevilla stau în jur de 20°C, deci merg pentru un city break în tricou la prânz. Noiembrie e și luna cu cele mai multe ploi pe coasta Andaluziei: Málaga are în medie 100 mm, de patru ori mai mult decât Almería.

Unde este cald în decembrie în Europa

În decembrie, doar Canarele (22-23°C) și Madeira (20°C) mai țin temperaturi de vară târzie. Cipru coboară spre 19-20°C, iar restul Mediteranei la 16-17°C. Dacă întrebarea e unde poți face plajă în decembrie în Europa, răspunsul cinstit e Tenerife sau Gran Canaria. Pentru plajă cu adevărat caldă de Crăciun, vezi țările calde din decembrie.

Unde e cald în ianuarie în Europa

Ianuarie e luna cea mai rece aproape peste tot. Sudul Tenerifei rămâne la 21,7°C, Gran Canaria la 20,8°C, Madeira la 19°C. Sub ele e un pluton strâns, de la Cipru (17-18°C) la Malta (15°C). Pentru soare sigur, Almería are cele mai puține zile cu ploaie de pe coasta spaniolă, circa 3 pe lună, față de aproape 6 la Málaga.

Unde să mergi în februarie în Europa

Februarie seamănă cu ianuarie, cu o excepție: Sevilla urcă la 18°C și devine o alegere bună pentru un city break cald. În Canare e sezonul de carnaval, cu cel din Santa Cruz de Tenerife și cel din Las Palmas, deci prețurile cresc în săptămânile respective. Tot în februarie înfloresc migdalii în Sicilia, în Valea Templelor de la Agrigento. Pentru idei din afara Europei, vezi țări calde în februarie.

Unde este cald în martie în Europa

În martie, sudul Spaniei se încălzește primul: Sevilla ajunge la aproape 22°C, Málaga și Almería la 19-20°C. Cipru revine la 19-20°C, iar Canarele trec de 22-23°C. E luna cea mai bună pentru drumeții în Madeira, Creta sau Sardinia, cu soare și fără căldura verii. Restul variantelor sunt în articolul despre țări calde în martie.

Unde este cald de Revelion în Europa

La cumpăna dintre ani, cele mai calde locuri din Europa sunt aceleași: Tenerife și Gran Canaria, cu 22°C în medie la prânz în decembrie și în jur de 16°C noaptea, deci poți sta afară la miezul nopții fără palton. Madeira e varianta cu tradiție: focul de artificii de deasupra golfului Funchal adună în fiecare an vase de croazieră în port, iar hotelurile cu vedere spre golf se ocupă cu luni înainte.

Pe Mediterana, Revelionul la Valletta, Sevilla sau Nisa e blând (13-17°C ziua), dar noaptea ai nevoie de geacă. Oriunde ai merge, cumpără biletele de avion din toamnă: perioada 27 decembrie – 3 ianuarie e cea mai scumpă a iernii pe toate rutele din listă. Mai multe idei de petrecere găsești la destinațiile de Revelion.

Cele 12 destinații calde iarna, pe rând

Ordinea urmează temperatura din ianuarie. La primele cinci ai și câte o cazare pe fiecare nivel de preț, căutată pe Booking pentru 2 adulți, într-un weekend din ianuarie.

1. Tenerife: singura iarnă de plajă din Europa, alături de Gran Canaria

Tenerife stă la latitudinea Saharei, iar sudul insulei, între Los Cristianos, Playa de las Américas și Costa Adeje, e partea caldă și uscată. La stația aeroportului Tenerife Sud, ianuarie are o maximă medie de 21,7°C și doar 1,8 zile cu ploaie. Nordul, cu Puerto de la Cruz și La Laguna, e mai verde și mai înnorat. Dacă vrei plajă, stai în sud.

Oceanul are iarna în jur de 19-20°C. Nu e cald, dar mulți intră în apă, mai ales la plajele adăpostite, cum sunt Playa del Duque sau Las Vistas. Pe vârful Teide (3.715 m) poate fi zăpadă în aceeași zi: urci cu telecabina până la 3.555 m și ai nevoie de haine groase.

Noi am fost în Tenerife iarna, în februarie, și am văzut cum arată insula în sezonul ăsta: am urcat pe Teide cu un tur cu quadul la apus, am ieșit pe ocean la observat balene și delfini și am făcut prima noastră scufundare în Tenerife. La 19-20°C, apa se suportă bine în costum de neopren.

Plajă în sudul insulei Tenerife, destinație caldă iarna în Europa

Fișa rapidă: ~22°C ziua, ~15°C noaptea · Mare: ~19-20°C · Baie: da · Zbor: direct din București cu Wizz Air, ~5,5 h · Bun pentru: plajă, Teide, observarea balenelor

Ce faci în Tenerife iarna:

Unde să stai în Tenerife: pentru plajă și restaurante deschise tot anul, Costa Adeje și Los Cristianos. Adeje, orașul vechi de pe deal, e mai ieftin și la 10 minute cu mașina de mare.

Ieftin sub ~130 €

Apartamentos Doña EmiliaAdeje · 9,3/10 (269 recenzii) · apartamente cu aer condiționat, în orașul vechi Adeje, la ~10 min cu mașina de plajăde la ~105 €/noapte

Mediu ~130-220 €

MYND AdejeCosta Adeje · 8,9/10 (2.108 recenzii) · piscină pe acoperiș, încălzită, deschisă tot anulde la ~175 €/noapte

Premium peste ~220 €

Adrián Hoteles Roca NivariaPlaya Paraíso · 9,1/10 (1.668 recenzii) · 5 stele, acces direct la țărm, piscine încălzitede la ~300 €/noapte

2. Gran Canaria: dune, plajă și munte în aceeași zi

Gran Canaria are practic aceeași iarnă ca Tenerife: 20,8°C maxima medie în ianuarie la aeroport și doar 25 mm de ploaie în toată luna. Sudul, cu Maspalomas și Playa del Inglés, e zona de plajă, cu dunele de nisip ocrotite ca rezervație naturală. Capitala, Las Palmas, are plaja urbană Las Canteras și e un oraș viu tot anul, bun dacă nu vrei doar stațiune.

Interiorul e surpriza insulei: sate albe agățate pe versanți, drumuri de munte spre Roque Nublo și Pico de las Nieves, cu peste 1.900 m altitudine. Acolo poate fi cu 10 grade mai rece decât pe plajă, așa că ia o geacă dacă urci.

Sat alb pe versanții munților din interiorul insulei Gran Canaria, iarna
Foto: Victor de Dompablo / Pexels

Fișa rapidă: ~21°C ziua, ~15°C noaptea · Mare: ~19-20°C · Baie: da · Zbor: direct din București cu Wizz Air, ~5-6 h · Bun pentru: plajă, dune, drumeții

Ce faci în Gran Canaria iarna:

Unde să stai în Gran Canaria: Maspalomas pentru plajă și soare garantat, Las Palmas pentru oraș, restaurante și prețuri mai mici la apartamente.

Ieftin sub ~120 €

Casa InmaculadaMaspalomas · 9,3/10 (210 recenzii) · piscină în aer liber deschisă tot anul, parcare gratuităde la ~90 €/noapte

Mediu ~120-250 €

Bungalows Cordial Green GolfCampo Internacional · 8,5/10 (4.924 recenzii) · bungalouri cu piscină încălzită, lângă terenul de golfde la ~165 €/noapte

Premium peste ~250 €

Hotel Faro, a Lopesan Collection Hotel (adults only)Faro de Maspalomas · 9,1/10 (1.218 recenzii) · lângă far și dune, piscină pe acoperișde la ~540 €/noapte

3. Madeira: 19°C constant și drumeții pe levade

Funchal are una dintre cele mai stabile clime din Europa: maxima medie e 19°C atât în ianuarie, cât și în februarie, iar minima nu coboară sub 13°C. Insula e verde tot anul, cu flori în decembrie și cu levadele, canalele vechi de irigație transformate în trasee de drumeție.

Nu e o destinație de plajă. Coasta e înaltă și stâncoasă, plajele sunt de pietriș sau artificiale (Calheta), iar oceanul e agitat iarna. Madeira are și mai multă ploaie decât Canarele, mai ales pe versantul nordic. Dacă plouă în nord, de multe ori e soare în Funchal, pe coasta de sud.

Coasta insulei Madeira, cu clima blândă iarna

Fișa rapidă: ~19°C ziua, ~13°C noaptea · Mare: ~18°C · Baie: rar · Zbor: cu escală, de obicei prin Lisabona · Bun pentru: drumeții, natură, Revelion

Ce faci în Madeira iarna:

Unde să stai în Madeira: în Funchal, fie în Zona Velha (orașul vechi), fie în zona hotelieră din vest (Lido, São Martinho), cu autobuze spre centru.

Ieftin sub ~110 €

Dorisol Mimosa Studio HotelSão Martinho, Funchal · 8,0/10 (2.342 recenzii) · studiouri cu chicinetă, piscină interioară și exterioarăde la ~90 €/noapte

Mediu ~110-180 €

Madeira TURIM Santa Maria HotelZona Velha, Funchal · 8,9/10 (2.258 recenzii) · piscină pe acoperiș, pe jos până la telecabina spre Montede la ~145 €/noapte

Premium peste ~180 €

Three House HotelSanta Maria, Funchal · 9,6/10 (1.085 recenzii) · piscină infinită pe acoperiș, cea mai bună notă din căutarede la ~205 €/noapte

4. Cipru: cea mai caldă iarnă de pe Mediterana

Cipru e cea mai caldă țară din Europa iarna dacă lași deoparte Canarele și Madeira, care sunt teritorii ale Spaniei și Portugaliei în Atlantic. Paphos are o maximă medie de 17,7°C în ianuarie, Larnaca 17,4°C, iar în martie amândouă trec de 19°C. Noiembrie e încă de vară târzie, cu peste 23°C.

Iarna e și sezonul ploios: Paphos adună în ianuarie peste 90 mm, deci pune în calcul 2-3 zile înnorate pe săptămână. Marea are în jur de 17-18°C, suficient pentru o baie scurtă dacă ești obișnuit cu apa rece. În munții Troodos se schiază în ianuarie și februarie pe Muntele Olimp, la o oră și jumătate de litoral. Multe hoteluri din Ayia Napa și Protaras închid iarna; Paphos și Limassol funcționează tot anul.

Coasta Ciprului, cea mai caldă iarnă de pe Mediterana

Fișa rapidă: ~17-18°C ziua, ~8-9°C noaptea · Mare: ~17-18°C · Baie: doar pentru cei căliți · Zbor: ~2,5 h spre Larnaca sau Paphos; verifică orarul de iarnă · Bun pentru: situri antice, drumeții, iarnă blândă

Ce faci în Cipru iarna:

Unde să stai în Cipru: Paphos pentru situri (Parcul Arheologic, Mormintele Regilor) și prețuri mici iarna, Limassol dacă vrei un oraș mai animat.

Ieftin sub ~80 €

Paphos Gardens Holiday ResortPaphos · 8,7/10 (2.432 recenzii) · piscină interioară, saună, parcare gratuităde la ~65 €/noapte

Mediu ~80-120 €

Kentrikon 1924 Boutique Hotel, Old TownOrașul vechi Paphos · 9,1/10 (466 recenzii) · boutique pe bulevardul Makariou, restaurante la parterde la ~100 €/noapte

Premium peste ~120 €

Thalassa Boutique Hotel & SpaCoral Bay · 9,4/10 (1.208 recenzii) · 5 stele, adults only, piscină interioară încălzită și spade la ~135 €/noapte

5. Malta: city break însorit, nu vacanță de plajă

Malta are în ianuarie o maximă medie de 15,2°C și o minimă de 9°C, după normalele stației Luqa. E mai rece decât apare în multe liste de vacanță, dar soarele e generos și distanțele sunt mici: în 4-5 zile vezi Valletta, Mdina, cele Trei Orașe și insula Gozo. Vântul poate fi puternic, iar decembrie și ianuarie sunt cele mai ploioase luni.

Marea are în jur de 15-16°C, deci nu e de baie. În schimb, muzeele și palatele din Valletta nu au cozile verii, iar hotelurile din capitală au prețuri de extrasezon.

Pentru capitală avem un ghid separat, scris după vizita noastră: ce să vizitezi în Valletta și ce să mănânci. Turul privat cu speedboat spre Comino și Blue Lagoon și jet ski safari de la Golden Bay le-am făcut vara. Iarna marea e mai agitată și multe ieșiri pleacă doar pe vreme calmă, așa că întreabă operatorul înainte și păstrează-le pentru o zi fără vânt.

Valletta, Malta, destinație de city break iarna

Fișa rapidă: ~15°C ziua, ~9°C noaptea · Mare: ~15-16°C · Baie: nu · Zbor: ~2,5 h; verifică orarul de iarnă · Bun pentru: istorie, city break

Ce faci în Malta iarna:

Unde să stai în Malta: iarna, Valletta e cea mai bună bază: totul e pe jos, iar autobuzele spre restul insulei pleacă de la poarta orașului. Sliema e alternativa mai ieftină, cu feribot spre Valletta.

Ieftin sub ~140 €

Paulos VallettaValletta · 8,8/10 (1.179 recenzii) · pe Saint Paul Street, pe jos la toate obiectivele din capitalăde la ~118 €/noapte

Mediu ~140-220 €

The Embassy Valletta HotelValletta · 9,0/10 (1.784 recenzii) · piscină infinită încălzită pe acoperiș, pe Strait Streetde la ~173 €/noapte

Premium peste ~220 €

The Phoenicia MaltaFloriana, la poarta Vallettei · 9,3/10 (593 recenzii) · 5 stele, piscină interioară și grădinide la ~263 €/noapte

6. Costa del Sol și Almería: cea mai caldă zonă din Spania continentală

Dacă nu vrei să zbori până în Canare, cea mai caldă zonă din Spania iarna e coasta de sud-est a Andaluziei. Málaga și Almería au aproape aceeași maximă în ianuarie, în jur de 17°C, dar diferă la ploaie: Almería are circa 3 zile ploioase în ianuarie și 24 mm, Málaga aproape 6 zile și 69 mm. Almería e cel mai uscat colț al Europei continentale, cu deșertul Tabernas și parcul natural Cabo de Gata în apropiere.

Málaga are avantajul orașului: Alcazaba, Muzeul Picasso, piața Atarazanas, plaja Malagueta în centru. De aici pleacă și excursiile spre Caminito del Rey, traseul suspendat deasupra defileului Gaitanes. Wizz Air a anunțat o rută nouă București-Almería din 26 octombrie 2026, de trei ori pe săptămână (luni, miercuri, vineri); verifică orarul pe site-ul companiei înainte de a-ți face planuri.

Plaja din Málaga cu umbrele de paie, pe Costa del Sol, în extrasezon
Foto: Jarosław Miś / Pexels

Fișa rapidă: ~17°C ziua, ~7-8°C noaptea · Mare: ~15-16°C · Baie: nu · Zbor: Almería: direct din București, anunțat din 26 oct. 2026 · Bun pentru: oraș, drumeții, soare

Ce faci pe Costa del Sol iarna:

Unde să stai pe Costa del Sol și în Almería: iarna alege un oraș care trăiește tot anul, nu o stațiune de vară; unele complexe de pe coastă închid sau funcționează parțial din noiembrie până în martie.

7. Sevilla: city break cald, fără mare

Sevilla e în interior, la aproape 100 km de Atlantic, deci nu e destinație de plajă. Pentru un city break de iarnă e însă greu de bătut: 16°C la prânz în ianuarie, peste 18°C în februarie și aproape 22°C în martie. Portocalii din oraș au fructe iarna, iar Alcázarul, Catedrala cu Giralda și Plaza de España se vizitează fără căldura de 40°C din iulie.

Diminețile sunt reci, cu o minimă medie de 5,7°C în ianuarie, iar casele vechi au rareori încălzire bună. Alege un hotel cu aer condiționat reversibil.

Sevilla, oraș cald iarna în Spania

Fișa rapidă: ~16°C ziua, ~6°C noaptea · Mare: fără mare · Baie: nu se aplică · Zbor: de obicei cu escală · Bun pentru: city break, tapas, flamenco

Ce faci în Sevilla iarna:

Pentru alte orașe spaniole de vizitat iarna, cu zborurile din România, vezi cele mai frumoase orașe din Spania.

Unde să stai în Sevilla: iarna contează să ai totul pe jos și un hotel cu încălzire bună; centrul istoric e compact, așa că nu ai nevoie de transport.

8. Algarve: faleze, golf și soare blând

Algarve are la Faro o maximă medie de 16,1°C în ianuarie și 18,4°C în martie. Faleza dintre Lagos și Carvoeiro, cu peșterile marine de la Benagil, arată la fel de bine iarna, iar terenurile de golf au sezonul plin tocmai acum. Oceanul are 15-16°C și e agitat, deci plaja e pentru plimbări.

În extrasezon, o bună parte din localurile din Albufeira și din stațiunile mici închid. Faro, Lagos și Tavira rămân orașe cu viață tot anul și sunt baze mai bune.

Faleze în Algarve, Portugalia, iarna

Fișa rapidă: ~16°C ziua, ~8°C noaptea · Mare: ~15-16°C · Baie: nu · Zbor: de obicei cu escală · Bun pentru: golf, faleze, plimbări

Ce faci în Algarve iarna:

Unde să stai în Algarve: iarna alege un oraș cu viață tot anul și cu gară pe linia Lagos-Faro-Vila Real, ca să te miști fără mașină.

9. Sicilia: Etna, orașe baroce și mâncare

Catania are în ianuarie o maximă medie de 15,5°C, Palermo 14,7°C. Sicilia nu e caldă pentru plajă iarna, dar e unul dintre cele mai bune locuri din Europa pentru un city break cu mâncare: arancini, cannoli, piețele din Palermo și Catania. Taormina și Valea Templelor de la Agrigento se vizitează fără cozi.

Etna are zăpadă iarna, iar pe versantul sudic funcționează pârtiile de la Etna Sud (Nicolosi), când ninge suficient. Serile sunt reci, cu minime de 5°C la Catania, iar multe stațiuni de pe coastă intră în pauză până în aprilie.

Sicilia iarna, destinație caldă în Europa pentru orașe și mâncare

Fișa rapidă: ~15°C ziua, ~5-9°C noaptea · Mare: ~15°C · Baie: nu · Zbor: ~2 h; verifică orarul de iarnă · Bun pentru: mâncare, Etna, orașe

Ce faci în Sicilia iarna:

Unde să stai în Sicilia: iarna stai în oraș, nu în stațiune: Catania și Palermo au aeroport, restaurante deschise și autobuze spre restul insulei.

10. Creta: cea mai caldă zonă din Grecia iarna

Dintre stațiile meteo grecești, Heraklion, pe coasta de nord a Cretei, are cea mai mare maximă medie în ianuarie: 15,3°C, puțin peste Rodos (15,1°C) și Chania (14,4°C). Deci, dacă întrebarea e care e cea mai călduroasă zonă din Grecia iarna, răspunsul e Creta, și mai ales coasta ei de est și de sud, ferită de vântul de nord.

Iarna în Creta înseamnă Knossos și Muzeul Arheologic din Heraklion fără aglomerație, sate de munte și taverne pentru localnici. Majoritatea hotelurilor de litoral și a tavernelor turistice sunt închise între noiembrie și martie, iar ianuarie are ploaie în circa jumătate din zile. Stai în Heraklion sau Chania, orașe care funcționează tot anul.

Creta, cea mai caldă zonă din Grecia iarna

Fișa rapidă: ~15°C ziua, ~9°C noaptea · Mare: ~16°C · Baie: nu · Zbor: iarna aproape doar cu escală, prin Atena · Bun pentru: situri minoice, extrasezon liniștit

Ce faci în Creta iarna:

Unde să stai în Creta: iarna doar orașele mari de pe coasta de nord funcționează normal; stațiunile sunt închise, iar autobuzele KTEL leagă orașele între ele.

11. Coasta de Azur: soare de iarnă, dar cea mai rece din listă

Nisa are în ianuarie o maximă medie de 12,9°C și o minimă de 5°C, cele mai mici valori din acest articol. E totuși una dintre cele mai însorite coaste ale Franței iarna, iar în februarie are loc Carnavalul de la Nisa și Festivalul lămâilor de la Menton. Promenade des Anglais, satul Èze și Monaco se vizitează fără mulțimea din august.

E o vacanță de plimbare și muzee (Matisse, Chagall), nu de plajă, iar prețurile rămân mari chiar și iarna.

Coasta de Azur, Franța, iarna

Fișa rapidă: ~13°C ziua, ~5°C noaptea · Mare: ~13-14°C · Baie: nu · Zbor: ~2,5 h; verifică orarul de iarnă · Bun pentru: orașe, muzee, carnaval

Ce faci pe Coasta de Azur iarna:

Unde să stai pe Coasta de Azur: toate orașele de mai jos sunt pe linia de tren regional de pe coastă, deci poți face excursii zilnice fără mașină.

12. Sardinia: liniște și natură în extrasezon

Cagliari are în ianuarie 14,3°C ziua și 5,5°C noaptea. Sardinia e cea mai adormită destinație din listă iarna: multe hoteluri de pe coastă închid, iar zborurile sunt rare. Pentru cine vrea liniște, rămân orașele Cagliari și Alghero, plajele sălbatice goale și siturile nuragice, turnurile de piatră vechi de peste 3.000 de ani.

Sardinia, Italia, iarna în extrasezon

Fișa rapidă: ~14°C ziua, ~5°C noaptea · Mare: ~14-15°C · Baie: nu · Zbor: rar iarna, de obicei cu escală · Bun pentru: liniște, natură, arheologie

Ce faci în Sardinia iarna:

Unde să stai în Sardinia: iarna stai într-un oraș cu aeroport, pentru că hotelurile de pe coastă sunt în mare parte închise.

Activități de rezervat din timp în Tenerife, Gran Canaria și Madeira

În Canare și Madeira, iarna e sezonul de vârf, deci excursiile populare se ocupă. Telecabina de pe Teide are locuri limitate pe fiecare interval, iar turele pe levade merg în grupuri mici. Mai jos sunt câte o activitate din fiecare, aceleași din fișele de mai sus.

Cât costă o noapte de cazare iarna, pe destinații

Am comparat aceleași trei niveluri pentru primele cinci destinații, cu prețurile Booking pentru 2 adulți, într-un weekend din ianuarie. Sunt prețuri orientative, cu taxele incluse, și se schimbă de la o zi la alta.

DestinațieIeftin (notă ≥ 8)MediuPremium
Cipru (Paphos)~65 €~100 €~135 €
Madeira (Funchal)~90 €~145 €~205 €
Gran Canaria (Maspalomas)~90 €~165 €~540 €
Tenerife (Costa Adeje)~105 €~175 €~300 €
Malta (Valletta)~118 €~173 €~263 €
Prețul de la care pornește o cameră dublă, pe noapte. Sursa: Booking.com, căutare pentru 15-17 ianuarie 2027.

Cipru iese cel mai ieftin la cazare iarna, cu un hotel boutique de 5 stele la ~135 € pe noapte. Canarele sunt mai scumpe tocmai pentru că sunt singurele cu vreme de plajă, iar diferența crește în vacanța de Crăciun și în săptămânile de carnaval. Biletul de avion schimbă calculul: un zbor direct spre Tenerife poate costa mai puțin decât două zboruri cu escală spre Madeira.

Locuri de vizitat iarna în Europa, după ce fel de vacanță vrei

  • Vrei plajă și baie în mare: Tenerife sau Gran Canaria. Alt loc din Europa cu apă de peste 19°C în ianuarie nu există.
  • Vrei cea mai caldă variantă cu zbor scurt: Cipru, la circa 2,5 ore de București, cu 17-18°C ziua.
  • Vrei drumeții: Madeira pentru levade, Gran Canaria pentru munte, Creta sau Sardinia pentru trasee fără turiști.
  • Vrei city break cald: Sevilla (mai ales din februarie), Málaga sau Valletta.
  • Vrei cel mai mic buget pe cazare: Cipru, apoi Madeira și Gran Canaria la nivelul ieftin.
  • Călătorești cu copii: Tenerife și Gran Canaria au cele mai multe hoteluri cu piscine încălzite și parcuri acvatice deschise iarna; restul destinațiilor sunt mai potrivite pentru adulți care vizitează.
  • Nu cauți căldură, ci zăpadă: atunci ai nevoie de altă listă, cu stațiunile de ski din Europa și prețurile skipass-urilor.

⚠️ Atenție la extrasezon: în Creta, Sardinia, Algarve și în stațiunile din estul Ciprului, multe hoteluri, taverne și închirieri de bărci sunt închise între noiembrie și martie. Înainte să rezervi, verifică dacă restaurantele și atracțiile din zona aleasă sunt deschise în datele tale. Orașele mari (Heraklion, Cagliari, Faro, Paphos) funcționează tot anul.

Ce acte și ce asigurare îți trebuie

Toate cele 12 destinații sunt în Uniunea Europeană, deci călătorești cu cartea de identitate valabilă sau cu pașaportul, fără viză. Canarele și Madeira sunt regiuni ale Spaniei și Portugaliei, cu aceleași reguli. Cu cardul european de asigurări de sănătate (CEASS) primești îngrijirea medicală necesară în sistemul public, în aceleași condiții ca localnicii; nu acoperă clinicile private și nici repatrierea, pentru care ai nevoie de o asigurare de călătorie. Înainte de plecare, verifică alertele de călătorie de pe site-ul MAE.

Întrebări frecvente despre destinațiile calde iarna în Europa

Care e cea mai caldă țară din Europa iarna?

Dacă iei în calcul și insulele din Atlantic, Spania, prin Insulele Canare: sudul Tenerifei are 21,7°C maxima medie în ianuarie. Dacă te referi la Mediterana, Cipru, cu 17-18°C ziua la Paphos și Larnaca.

Care e cea mai caldă zonă din Spania iarna?

Insulele Canare, cu 21-22°C ziua în ianuarie. Pe continent, coasta de sud-est a Andaluziei, între Málaga și Almería, cu în jur de 17°C ziua; Almería are și cele mai puține zile cu ploaie.

Câte grade sunt în Spania iarna?

Depinde mult de regiune. În ianuarie, maxima medie e de 21-22°C în Canare, 16-17°C la Málaga, Almería și Sevilla, dar în jur de 10°C la Madrid, unde nopțile coboară spre 3°C.

Unde poți face plajă în decembrie sau ianuarie în Europa?

Realist, doar în Tenerife și Gran Canaria, unde ziua ai peste 20°C și oceanul are 19-20°C. În rest, marea are 13-18°C, iar „plaja” înseamnă plimbare la soare.

Care e cea mai caldă mare din Europa iarna?

Oceanul din jurul Canarelor, cu 19-20°C, urmat de apele Madeirei (~18°C) și de estul Mediteranei, în jurul Ciprului (~17-18°C).

Care e cea mai ieftină destinație caldă iarna?

La cazare, Cipru: un hotel bine notat în Paphos pornește de la ~65 € pe noapte pentru două persoane. Pentru un zbor ieftin, compară rutele directe din București spre Tenerife și Gran Canaria cu cele spre Cipru, Malta și Sicilia; iarna, prețul biletului contează adesea mai mult decât cel al hotelului.

Tenerife sau Cipru iarna?

Tenerife dacă vrei plajă și 22°C, cu un zbor de 5,5 ore. Cipru dacă îți ajung 17-18°C, vrei situri antice și un zbor de 2,5 ore. Cipru e mai ieftin la cazare, Tenerife are vremea mai sigură: aproape 2 zile cu ploaie în ianuarie în sud, față de circa 12 la Paphos.

Ce țări au climă caldă tot anul în Europa?

În Europa, doar insulele din Atlantic: Canarele și Madeira au diferențe mici între vară și iarnă. Funchal, de exemplu, are 19°C maxima medie în ianuarie și în jur de 26°C în august.

De unde vin datele

Am verificat temperaturile la sursele oficiale, cazările pe Booking.com și activitățile pe GetYourGuide. Ultima verificare: septembrie 2026.

Meteo și temperatura mării:

Acte, sănătate și alerte:

Zboruri: rutele directe spre Tenerife și Gran Canaria apar în rețeaua Wizz Air din București; ruta București-Almería a fost anunțată de Wizz Air în septembrie 2026, cu start pe 26 octombrie 2026. Orarele de iarnă se schimbă, așa că verifică-le pe site-urile companiilor aeriene înainte de rezervare.

Cazare: prețuri și note de pe Booking.com, pentru 2 adulți, 15-17 ianuarie 2027, doar unități cu nota cel puțin 8.

You may also like

Lasă un comentariu